Fugind cu circul

Niciodată nu am avut pornirea aceea visceralade a fugi cu circul.
Se spune că orice tânăr visează la un moment dat să se alăture circarilor în aventura vieţii lor! Că fiecare copil îşi doreşte viaţa colorată, zgomotoasă şi liberă a saltimbancilor, inghiţitorilor de săbii şi zburătorilor. Nu eu!
A Risca/ a se aventura…Ei bine, termenii îmi sunt relativ necunoscuţi. Nu pentru că nu le-aş ştii definiţiile, doar ca sunt mult prea conştientă de faptul că fiecare acţiune are şi o reacţiune.
Prin urmare nu jonglez cu setul de cuţite din bucătărie, ştiind că pereţii vor avea nevoie de zugrăveală nouă; nu încerc să găzduiesc şi dresez animale sălbatice, căci am aflat că sunt trecute la întreţinerea de bloc şi îmi e teamă că acest lucru îmi va dezechilibra bugetul; nu fac echilibristică, căci un contact direct cu solul nu pare o soluţie prea fericită pentru arhitectura oraşului (suficeinte cratere prin bunăvoinţa dlui Videanu, nu are nevoie de ajutor)...
Pentru mine aventura înseamnă să plec cu maşina de acasă la oră de vârf, sau să încerc să smulg un zâmbet de la farmacista din colţ.. sau să îmi schimb serviciul
Nu este în natura mea să risc. Nu simt în mod fericit fiorul aventurii. Prin urmare: Niciodată nu am avut pornirea aceea visceralade a fugi cu circul.
Adică niciodată până acum… căci am găsit un blog care m-a umplut brusc de fericire. Cei patru protagonişti- Familia Zborski- sunt circari, inghititori de săbii şi aruncători de flăcări..şi sunt liberi! Cu adevărat liberi! Şi scriu minunat!
Iar acum fără să-mi deau prea bine seamă de ce, vreau să mă altur lor!