luni, 11 ianuarie 2010

Isterie numele tău e pandemie



Avem o fotografie.
Şi ne minunăm: oamenii aceştia sunt cei care, acum o săptămâna se uitau apatici la ştiri, şi povesteau, cui aveau urechi să audă, despre marea conspiraţie a firmelor de medicamente.
Oamenii aceştia docili, ce îşi aşteptă rândul la injecţie ca mai deunăzi la lapte, sunt cei care acum o săptămâna pufneau superiori în faţă oricărui medic ce încerca să-i sensibilizeze la riscul "gripei comune".
O parte dintre ei nu şi-au făcut inciodata o analiză mai amănunţită, nu au ideee de hepatita B sau C, de boli autoimune, şi omit să precizeze medicilor (dacă mai apucă cineva să îi întrebe) bolile lor anterioare!
Ei bine, oamenii aceştia fac tot ce este omeneşte posibil că să creeze o noua isterie: mortalitatea post-vaccinare.

Eu îmi fac de 7 ani vaccinul împotriva "gripei comune", şi de fiecare data mă gândesc bine înainte de a-mi asuma acest lucru. Cunosc riscurile dar consider că pentru mine beneficiile sunt mult mai importante. Anul acesta a fost prima oară când am evitat să mă vaccinez, din simplul motiv că nu mai întru în contact cu prea multă lume şi probabilitatea contaminării este mult mai redusă. De noua gripă nici nu mai vorbesc. Dar l-am facut.
În ultima luna am suportat privireile superior-ironice ale diverşilor indivizi care au aflat acest lucru şi recunosc că m-am surprins justificându-mă.
Nu suport "deştepţii" ce se opun oricerei vaccinări, fără nici un fel de discernământ. îi consider victime ale selecţiei naturale şi realmente nu reuşesc să ascund această opinie (bine, recunosc, să îl întrebi pe profesor dacă şi-ar sacrifica copilul refuzandu-i o vaccinare împotriva poliomelitei nu e tocmai diplomatic).
Isteria, însă, mă scoate din minţi: indivizii ăştia se duc în turmă, sănătoşi sau bolnavi, să primească panaceul universal! Între ei există suferinzi, care îşi cunosc, sau nu, boala si care, probabil, vor murii în următoarele zile. Ce concluzie vor trege restul de oi aflate în marea migraţie din zilele acestea: Vaccinul nu e bun!

Încep să cred că adevărata ameninţare este credinţa fermă că fiecare dintre noi este nemuritor, iar Medicul e un fel de Dumnezeu care ne poate "face la loc" chiar dacă noi am avut grijă să fi murit deja de acum 2 ore.

Niciun comentariu: