Se afișează postările cu eticheta Incredibil de plicticoase. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Incredibil de plicticoase. Afișați toate postările

joi, 3 iunie 2010

OMD


sau varianta franceza a OMG: Oh,Mon Dieu!
Din site BD în site BD am avut surpriza să descopăr existenţa unei benzi desenate ce-mi poartă (aproape) numele. Surpriză este puţin spus, dat fiind faptul că BD-ul nu este tocmai un Rahan ci, cum sa formulez, ceva mai adult.
Aham...inutil să spun că până deunăzi aveam un vag sentiment de superioritate, datorită (sau poate "din cauza", având în vedere că mândria este un păcat şi noi suntem,nu-i aşa, în post) numelui meu nu tocmai comun. Dar de când cu starleta de Reality show românesc şi melodia plicticoasă a lui James Blunt (care mi-a distrus şi iluzia celuilalt nume) încep să mă simţ cam complexată.
Partea cu adevărat surprinzătoare este că revistă a fost editată în Italia în 1974 şi în Franţa în 1975... cea ceeeeeee.... MAMAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!de unde ai scos numele astaaaaaa?

marți, 8 decembrie 2009

Punct şi de la capăt

De acum oricum nu mă citeşte nimeni...aşa că fac un rezumat al ultimei luni.
La lucru- spleen...aceaşi "Cartea lui Lica"- corecturi, corecţii şi alte minuni. Sper să intre în tipar mai repede. Am ajuns să cunosc autorul acestui jurnal mai bine decât pe cei mai apropiaţi prieteni!
Politică: jale pe toată linia. Cine a votat pe Traian Băsescu a votat împotrivă lui Iliescu, iar cine a votat pe Geoană a votat împotrivă lui TB. Românul s-a specializat pe vot negativ.
Web20...am descoperit, cu surprindere (via Cabral), că îmi place blogul lui Dan Negru.
Nu am mai lucrat deloc la lansarea bucatarix şi biox... nasol!
Cu voi, prietenii nu m-am mai văzut deloc, dar având în vedere că în ultimul timp îmi văd apropiaţii în vecinătatea Doamneni cu Coasa mai bine lasă... nu-s o companie plăcută chiar acum.
Încerc să mă îndrept!

miercuri, 10 iunie 2009

Fact


Când e umezeală, freza mea demi-bob devine demi-ovină... sau peseudo-astronaut...
and that is a fact....

marți, 6 ianuarie 2009

Primele 6 zile ...

Început de an amestecat: vizita unor prieteni dragi, indigestii, amintiri, plictiseala, râsete, ameninţări, tăceri şi cuvinte aspre ...toate in doar 6 zile
Nu-i bai că nici cu anul trecut nu mi-e ruşine! Nici nu mai ştii ce să alegi de vremurile astea
Sau poate îmbătrânesc eu?!

ps: n-am chef de blogg, dar nu se face să arunc bunătate de rezoluţie la gunoi din prima săptămâna

marți, 23 decembrie 2008

Neconsolata Mme Solace


Mă strădui de câteva zile să ajung la noul Bond... James Bond
Interes superficial de altfel, pentru că vechiul film -Cazino Royal- mi-a indus o plictiseală vecină cu fandacsia.
În lumea asta obsedată de "politicaly correct"-ness noul Bond...James Bond nu mai are voie să zâmbească şăgalnic unor Hony Rider, Marry Goodnight, Dr. Molly Warmflash, Planty O’Toole sau Xenia Onatopp ci să le trateze cu seriozitate şi decenţă pe de’alde Solange Dimitrios sau Vesper Lynd ...şi să fim serioşi...asta era tot farmecul personajului.
Nu ştiu. Important este că în afară de bum-bum, şifonat costume şi văitat muieresc... nimc.
Feming nu a fost tocmai Tstoievsky(vorba înţeleaptă, ascultă la mine) dar parcă nici în halul asta de plicticos nu a fost.
Adicătelea oameni buni, ce mă pot aştepta de la noul Bond, James Bond când afişul românesc pune în deptul pelvizului 'mnealui fantastica frază: " Partea lui de consolare"
Păi dacă acolo e consolarea LUI, Solace asta ce să mai zică?

ps: între timp am văzut şi eu seria Burne... cam târziu. Dar vezi ce preocupări intelectuale am?!?

joi, 4 decembrie 2008

La mulţi ani!


Să îmi trăiască!
Am uitat că s-a împlinit un an de când postez...puţin şi prost!
La mai bine!
Unde mai pui că de ziua lui, a blogului, eu mă plimbăm liniştită prin Sibiu şi mă uităm fascinată la carusel
ps: mama numeşte caruselul "ringheşpil".. reminiscenţe din copilărie :)

joi, 13 noiembrie 2008

Cine l-a ucis pe Nemo?

În fiecare săptămâna îl văd..prăfuit, gol şi dezolant, confirmând parcă vremelnicia tuturor lucrurilor
În fiecare săptămâna îl văd... aşezat cuminte în hol, martor al vetii celorlalţi şi mă întreb dacă el a avut vreodată o viaţă a lui.
În fiecare săptămâna îl văd...tronând asupra vrafului de reviste expirate, pline de poveşti fără sens ; doar el transparent cu adevărat.
În fiecare săptămâna îl văd şi uit să îmi întreb dentistul : Ce s-a întâmplat cu Nemo? a murit? sau doar avea carii??

joi, 23 octombrie 2008

Viitorul nu mai sună!

Azi nevoie urgentă de a-mi regăsi rubedenia prin furnicarul bucureştean.
Dorinţa nestăvilită de comunicare îmi este domolită de vocea suavă şi englezita a "roboatei" de la Orange: " acest serviciu nu vă este disponibil".
Întrebări:
1.La ce poate folosi un abonament telefonic, dacă nu la facilitarea comunicării între două sau mai multe persoane?
2. Ce înseamnă de fapt expresia în cauza?:
Să fie vorba de restricţionarea accesului la reţea? să fie încapacitatea satelitului de a mă localiza? (să fim serioşi! nu a făcut nici un efort; după cât am mâncat în ultimele zile mă puteţi găsi şi pe google map)
3. Este teoria conspiraţiei produsul paranoic al unor minţi eliberate din sistemul multinaţionalelor? Oare?????
4. Este grupul de întrebări de mai sus cea mai plicticoasă, lipsită de originalitate şi inutilă înşiruire de cuvinte pe care ai citit-o în ultima luna?

Este oficial! Mobilul îl voi folosi de azi înainte doar pe post de ceas!

ps: oricât de tentant ar fi, aceste întrebări NU aşteaptă răspuns. Nu mă încurajaţi!

luni, 15 septembrie 2008

Profitori

"Profită cât eşti tânăr" este sloganul uneia dintre campaniile Vodafone.
Cred că eşti de acord cu mine că o mare parte dintre campaniile de publicitate la telefonie mobilă sunt interesante şi permit "creativilor" să fie oarecum amuzanţi.

Partea frumoasă a acestei campanii este clipul pt tv, pe care eu nu l-am văzut decât pe youtube (la "îndemnul" mai multor bloggeri) şi care este minunat targetat.
De ce anume nu l-am văzut pe tv, cred că îţi vei da seama după vizionare. Despre Cat despre realizare, nu pot să mă exprim pentru că nu îmi imaginez ce putea urla regizorul prin megafon (toţi regizorii au megafon, nu?!?) ; de fapt, uneori e mai bine că unele lucruri să nu fie cercetate prea adânc.
Clipul, deci:



Acum.. partea mai puţin frumoasă apare atunci când mânată de curiozitate, ca o damă ce mă aflu, mă apuc să vâr adresa în browser şi sunt redirecţionată către "vodafone-youth". Pentru că acolo, nimic nu funcţionează (şi se pare că nici n-a funcţionat vreodată)

Bref: brânza bună...

luni, 14 iulie 2008

Jolie Pitt

Cuplul acesta a adus mana cerească în redacţiile tuturor publicatiilor, televiziunilor, site-urilor şi nu face lucruile pe jumătate. Cei doi işi părăsesc partenerii celebri pentru a fi împreună, fac nunţi în ţări exotice, înfiază sau produc proprii copii într-un ritm care asigură tiraje impresionante.Sunt o urişă maşină de PR.
Nu e vorba, că şi publicul aşteaptă orice mică bârfă ca pe „a doua venire”.
Ultima găselniţă: gâsca fermecată (numită cu totală lipsă de imaginaţie Brangelina) face nu unul, ci două ouă de aur în aceeaşi zi. Nimic rău: fiecare copil este un motiv de bucurie, problema este însă expresia emisă de medicul ce s-a învrednicit să ţină o conferinta de presă, repetată la infinit de agenţiile de profil : "The mother, the babies, the father are doing marvelously well"
Scuzaţi, domnu’ doctor ...aţi spus ” the father”???.. se simte bine dl. Pitt!?! ce se aşteptau? E un tip destul de tânăr, aparent sănătos, condiţie fizică remarcată de orice pământeanca cu acces de mijloacele de comunicare în masa.... Ce putea să-i dăuneze?
Cum vine treaba asta? A născut împreună cu nevastă-sa ! adică a fost în sala de operaţie, alături de ea... nu cred că vor să spună că dama a dus un copil iar el pe cel de-al doilea...
Dar deh... damele aşteptau veşti şi despre Brad cel Jolie, că doar PR-ul lui nu-i mai puţin breaz decât al algelicei.
Ps: nu te îngrijora. Postul de faţă este o refulare.... ultimele două săptămâni am fost doborâta de informaţiile din domeniul „monden”. Mi-o decedat neuronul. Promit să nu recidivez.

miercuri, 2 aprilie 2008

Să-l las a crească!

De ceva timp sufăr de superficialitate cronică! Nu mai pot ciţi decât lectură “light”,vizonez doar comedii sau seriale TV poliţiste, nu mai ascult decât pop-rock britanic, scriu rar pe blog… şi cumpăr oareşce reviste de femei.
Toate mă coafează minunat, mai puţin colecţia pestriţă de reviste , în fiecare luna alt titlu! Ioana, Felicia, The One, Cosmopolitan, etc, etc…dar nimic pt ICS! Nu reuşesc să gasec o revistă care să mă facă să “mă aşez la casă mea” să fiu fidelă, adică…
Pentru că vezi tu, eu vreau să găsesc o revistă care să nu mă înveţe cum să îmi înşel bărbatul fără că el să se prindă, să nu îmi spună cum să fac să aflu cel mai bun mod de a îmi mari limita cardului de credit doar că să mai cumpăr nişte fustite “Pradă”, să nu mă lămurească ce fel de om sunt prin completarea unui test…şi mai ales…vreau să aflu cum pot să-mi laş părul luuuuung-lung!
Că să vezi de unde asta fandacsie! Cum scriam anterior sunt superficială! M-am gândit, deci, că rezolvarea tuturor dilemelor din viaţă mea este o schimbare de stil (“The One” să trăiască!) şi cum nu sunt interesată de schimbarea orientării sexuale(contrar sugestiei din “Cosmopolitan”),si nic a job-ului m-am gândit să îmi schimb freză… Aşa că am “Stiletto.ro” şi am citit:
“Chiar dacă bobul de lungime medie pare să facă ravagii în continuare (printre acelea, care, pe ultima sută de metri vor să se alinieze la uniformă de tip hair style), în primăvară şi vară această, miză sună în felul următor: Totul sau nimic!
Fie îţi laşi părul să crească mult, fie îl tunzi scurt... scurt-tu optezi pentru ce-ţi plăce, în timp ce stilistul îţi propune ce îţi stă bine!”
Ok!OK! am înţeles…dar cum? Cum fac să îmi crească părul din octombrie până în martie? Nu este fizic posibil că părul meu să ajungă la pământ în doar câteva luni… Am căutat în toate revistele, pe toate laginile lor de web, în bloguri de fashon….nimeni nu mă poate ajută!
Nu se poate să rămân aşa..cu dilemele nerezolvate! Nu se poate să ajung în sezonul de primavera cu Păi cum rămâne cu “Totul sau nimic!”? NU e oare acesta cel mai bun îndemn auzit în ultimii 10 ani?!? Cum să nu mă aliniez “trandul”” hair style”, cum să privesc primavera în faţă să iau viaţă în piept cu părul filat, breton mediu şi culoare de toamnă!
Singură speranţa este că cei de la Naţional Geografic să facă un articol pe acest subiect! Aştept numărul următor!

ps: vezi că "Albastrul şi movul sunt culorile vedetă ale primăverii 2008!" în machiaj

vineri, 15 februarie 2008

Nimic nou sub soare!

Azi am google-it(habar nu am dacă ăsta este un cuvânt) titlul acestui blogg.... Nici urmă de el! Prin urmare nu există.
Acum cuget la cum e mai bine să mă simt: nefericită pentru că lumea virtuală nu îmi recunoaşte efortul sau bucuroasă pentru că încercările mele stângace sunt bine ascunse !?!
Nu e nimic mai nesuferit decât post-urile astea banale, dar cum viaţa mea este momentan minunat de nespectaculoasa, caut cu disperare un subiect care să merite efortul de a viziona blogg-ul.
Se păre că şi eu am intrat în greva... de aceea nu mă pot google-i (na! ăstuia câţi de "i" îi pun?!?!)

ps: e chiar nostim să foloseşti cuvinte inexistente

miercuri, 13 februarie 2008

La cumparaturi

Damele folosesc expresia asta cam in orice moment al zilei, in orice conditii si pentru orice excursie la magazin. Este inutil sa mentionez ca nu actiunea in sine conteaza ci "intentia de cumparare"
La mine intentia este din plin, de cele mai multe ori insa fara finalitate
Sunt un client dificil, care are dubii in orice privinta, indecis, putin dispus sa dea sume mari pe o eticheta..asta in privinta hainelor.
Problema este ca am obiceiul de a ma uita pe net si in reviste cam ce se poarta, dupa care am pretentia sa si gasesc ceva asemanator, dar totusi in stilul meu, dar totusi in culorile "de pamant" care ma prind si in dimensiunile adecvate!
Si urasc sa probez...dar nu asa...chiar urasc!
Atitudinea vanzatoarelor este bomboana pe coliva. Inca ma mai minunez cum si acum, dupa 17 ani de "capitalism", pot afisa figura acrita de vanzatoare la Confectii deranjata din reveria de amiaza..
Se intampla prea rar sa vad o figura prietenosa in jungla comerciala..si dupa vreo 5 minute decretez ca este prea prietenosa.
Concluzia este ca fac bucuroasa ceea ce americanii numesc "window shopping" dar ma descurc lamentabil la examenul de "just shopping"

Acestea fiind spuse, iti amintesc ca la sfarsitul saptamanii este nunto-botezul fam Ciobanu.
Iar daca o iau razna, macar acum am o justificare!


ps: imi pare infinit mai greu sa reincepi as scri pe blog, decat sa incepi... Nu este doar o problema de nuanta, ci una de apetit...