Mâini necunoscute o făceau să răsune fără ecou în cartierul de blocuri. Ritmic, când sacadat când melodios, făcea ca undeva în subconştient, visul meu să întâlnească dealuri verzi şi flori fără miros, păduri şi pârâuri,cai negrii şi miros de pâine pe vatră. E duminică dimineaţă!
Mă aruncam asupra telefonului : "O auzi? toaca, o auzi cum bate? E chiar aici, la biserica de lângă bloc" Răspunsul era mereu acelaşi : "Nu, îmi pare rău, poate zgomotul de fond e prea puternic...îmi pare rău"
Azi, acum cinci minute de fapt, mi-am dat seama că de câteva luni toaca nu mai bate.
Încă aştept să-mi spună că o aude.
ps: poza e de pe aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu